„Perlele” Craiovei lasă echipa din Oltenia pentru contracte mult mai bune în străinătate, fiind o rețetă financiară de succes și pentru clubul care a terminat campionatul pe locul trei. Gigi Becali a stat, a analizat ultimele plecări și a dat verdictul: „Ce rău îmi pare de Băluță!”.
CS U Craiova și-a încălcat politica de a vinde un singur jucător valoros pe sezon. După plecarea lui Vladimir Screciu la Genk, Alexandru Băluță a prins un transfer în Cehia, la Slavia Praga, echipă care a insistat timp de o perioadă îndelungată pentru atacantul oltean.
Becali și-a făcut publică dezamăgirea, mai ales că în iarnă a oferit 2 milioane de euro pentru atacantul „leilor”. Pe atunci, conducerea lui CS U i-a mărit clauza de rezilierem Becali a venit cu o contraofertă, dar nici așa șefii de pe Oblemenco nu au acceptat. Acum, după transferul la Slavia, finanțatorul FCSB a oferit prima reacție: „Ce rău îmi pare de Băluță! Pentru că dacă știam că-l dă cu 2.2 milioane, îl luam eu. Dădeam 2.2 milioane pe Băluță. Eu așa știu, că l-a dat cu 2.2 milioane”, a declarat Becali la ProX.
Totuși, agentul jucătorului, Dragoș Boboc, a dezvăluit adevărata sumă de transfer la Slavia Praga și a oferit detalii despre primele zile ale lui Băluță în capitala Cehiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER